Flatulenţa

Flatulența nu este un subiect comod chiar dacă este una dintre cele mai comune afecțiuni, putând fi considerată o manifestare normală a organismului.

Flatulența se manifestă prin eliberarea unui amestec de gaze (flatusul - "vânt" în latină) produs de bacterii (Methane bacteria) care trăiesc în tractul gastrointestinal. Flatusul este eliberat sub presiune și de obicei însoțit de miros și sunet.

Gazele intestinale produse de hrana rămasă nedigerată complet pot avea miros datorită unor mici cantități de gaze sulfurice produse prin descompunerea resturilor de mâncare din intestine de către bacterii.

Flatulența poate fi însoțită deseori de balonare și disconfort abdominal (gaze la stomac) cauzat în principal de stilul alimentar (înghițirea excesivă a aerului în timpul meselor, combinarea incorectă a alimentelor, excese alimentare, anumite alimente care favorizeaza aparitia gazelor intestinale precum varza, fasolea, mazărea etc.) dar și de afecțiuni precum intoleranța la gluten sau lactoză.

Toate persoanele sănătoase au gaze, însă există variații individuale. Cand gazele cauzează flatulența excesivă putem apela la diverse remedii pentru evitarea disconfortului accentuat. Adoptarea unui regim alimentar în care favorizăm alimentele cu un conținut bogat în fibre și evitarea băuturilor carbogazoase, fasolea, ridichiile, mazărea, dulciurile și grăsimile hidrogenate ne ajută să eliminăm disconfortul abdominal. Specialiștii recomandă și creșterea consumului de lichide în special apă plată.


Oferta